O persoană a murit și 15 au fost rănite pe Insula Reunion, după trecerea ciclonului Bejisa

O persoană a murit și 15 au fost rănite pe Insula Reunion, după trecerea ciclonului Bejisa
Publicat: 03/01/2014, 16:49
Actualizat: 01/08/2014, 17:12

Puternicul ciclon Bejisa s-a soldat cu un mort și 15 răniți, dintre care doi în stare gravă, dar și cu importante pagube materiale pe insula franceză Reunion, în Oceanul Indian, unde alerta a fost între timp anulată, potrivit unui nou bilanț oficial furnizat vineri, relatează AFP.

O persoană în vârstă a fost găsită moartă în cursul nopții de joi spre vineri în afara locuinței sale, a anunțat prefectul din Reunion Jean-Luc Marx.

Ochiul ciclonului Bejisa a trecut în cursul după-amiezii zilei de joi în imediata apropiere a coastei de vest a insulei, la aproximativ 15 kilometri în larg, după care s-a îndreptat către sud, provocând ploi abundente și rafale de vânt extrem de violente, cu intensități de până la 151 de kilometri pe oră la Petite France (vest), potrivit serviciilor meteorologice locale.

În total, două persoane au fost grav rănite în urma căderii unui acoperiș și unei scare. Alte 13 persoane au fost ușor rănite. Majoritatea nu au respectat avertizarea de cod roșu care interzice orice ieșire în afara locuinței. Aceasta a fost anulată la ora locală 09.00 (07.00, ora României).

Zeci de case din lemn au rămas fără acoperiș și au fost inundate.

Aproximativ 172.000 de locuințe erau private de electricitate la ora locală 20.00 (18.00, ora României), potrivit operatorului EDF, din cauza ruperii unor cabluri electrice. Aproape un sfert din populația insulei, adică aproximativ 200.000 de locuitori, a fost afectată de întreruperea furnizării apei, potrivit prefecturii.

Drumurile au devenit impracticabile în numeroase comune, mai ales din vestul insulei.

Impresionantul ciclon care a afectat litoralul de vest a antrenat evacuarea a zeci de persoane din Saint-Paul și a aproximativ 50 din Saint-Leu. În sud, aproximativ 250 de persoane au fost adăpostite în centre specializate.

Codul roșu a fost instituit la ora locală 10.00 (08.00, ora României), odată cu apropierea Bejisa, clasat drept „ciclon tropical” de Meteo France și drept „ciclon tropical intens” de o stație meteo americană.

Odată cu apropierea trecerii ciclonului, Insula Reunion a fost complet izolată de restul lumii, aeroporturile și portul fiind închise. Aeroportul internațional Roland-Garros trebuia să fie redeschis vineri dimineață, „în cazul în care condițiile ar permite”, potrivit reprezentantului de stat.

Companiile Corsair și Air Austral au anunțat că își mențin zborurile cu plecare joi seară din Paris.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor